Cazierul judiciar digital – paharul e pe jumătate plin sau pe jumătate gol?
Această măsură, îmbucurătoare în sine (posibilitatea accesării serviciilor publice prin și canale digitale este un semn de normalitate), este în același timp o radiografie neintenționată a problemelor de care se lovește digitalizarea în sistemul public românesc, și, mai larg, în societatea românească în general (pe aceeași temă a mai scris și Radu Puchiu, de pildă). Să le luăm pe rând:
Am putea continua cu descrierea altor obstacole care stau în calea digitalizării sistemului public românesc (lipsa resursei umane, definirea și implementarea unei viziuni coerente, deficiențele infrastructurii de bază – hard, soft, standarde, de date), dar despre unele dintre aceste probleme am vorbit în articolele anterioare, iar altele merită materiale separate.
Nu vreau să încheiem într-o notă pesimistă: lucrurile merg spre mai bine și în acest domeniu în România, chiar dacă nu la viteza pe care o dorim. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării pare să își ia mult mai în serios rolul de coordonare a transformării digitale în sectorul public românesc, iar șantierul acesta e unul imens Până la proiecte sistemice, ne mulțumim și cu pansamente front-office aplicate pe răni back-office. Doar că, până la urmă, rănile acestea trebuie tratate și ele pentru ca pacientul să poată alerga.