România și războiul din Ucraina. Considerații strategice.
În Statele Unite se apropie alegerile prezidențiale. Cei mai importanți doi candidați republicani, Donald Trump și Ron de Santis consideră că războiul din Ucraina nu are importanță strategică pentru Statele Unite. Mai mult, Donald Trump crede ca poate comunica și negocia ușor cu Rusia. Schimbarea partidului republican este surprinzătoare și fundamentală dacă ne raportăm la ceea ce a însemnat acesta și lideri precum Ronald Reagan pentru prăbușirea Uniunii Sovietice. 41% din votanții republicani cred ca războiul trebuie încheiat rapid, chiar dacă permite Rusiei să păstreze teritorii ucrainene. Aceste evoluții înseamnă apariția unor întrebări în ceea ce privește siguranța umbrelei tradiționale NATO pe termen mediu și lung (ignorarea dezvoltării unor capacități militare proprii datorită existenței necondiționate a sprijinului Alianței nu mai este posibilă).
Ce ar putea face România pentru a reuși o poziționare strategică inteligentă în acest context?
- O conectare mult mai puternică la nivel strategic cu Statele Unite, inclusiv în proiecția unor baze militare permanente în România.
- Să devină o parte fundamentală a unei alianțe regionale strategice alături de Polonia, Ucraina și țările baltice (plus alți posibili parteneri). O cooperare este posibilă și necesară, mai ales că aliații americani au sugerat în mai multe rânduri că Polonia și România sunt pilonii cei mai importanți de securitate în Europa de Est. Marea Neagră devine un spațiu strategic important iar România poate să utilizeze acest lucru.
- Construcția rapidă a unei forțe militare semnificative, care să ofere greutate poziționării noastre strategice.
Ce face Polonia în acest context:
- Se afirmă ca un element cheie în susținerea Ucrainei, promovează public și agresiv inițiative de suport pentru această, mobilizează resurse proprii și combinate cu alte țări. Își construiește relațîi strategice cu Ucraina și Țările Baltice. Să nu uităm că Ucraina și Polonia au răni istorice comune peste care au trecut inteligent pentru a putea construi un viitor comun.
- Se afirmă ca un centru esențial al alianței cu Statele Unite și NATO: “am reafirmat angajamentul nostru clar pentru securitatea colectivă a NATO, inclusiv garanția că, cartierul general al forțelor noastre în Europa va fi în Polonia” – Președintele Joe Biden, februarie 2023. În martie, Statele Unite au deschis prima garnizoană permanentă în Poznan( Câmp Kościuszko). Este a opta garnizoană americană permanentă din Europa (pe lingă cele din Italia, Germania, Belgia). La ceremonia de deschidere ministrul apărării din Polonia a spus: Ne-am străduit de ani de zile pentru acest lucru – pentru acest cuvânt “permanent” – și acum a devenit un fapt”.
- Își construiește o forță militară proprie capabilă să îi asigure o poziție considerabilă: cumpăra cu 2,5 miliarde de dolari 250 de tancuri Abrams din Statele Unite, a semnat un contract de 4,6 miliarde de dolari pentru achiziția a 32 de avioane F35 (pe lângă avioanele F-16 pe care le deține deja), a comandat arme din Coreea de Sud în valoare de 10-12 miliarde de dolari (tancuri, artilerie, aeronave, etc), crește numărul militarilor (ținta este de 300000 în 2030). Faptul că Polonia cumpără arme din Coreea de Sud este un alt element semnificativ în ceea ce privește strategia de reducere a dependențelor în acest domeniu.
Cum stă România la acești 3 indicatori strategici?
- Este foarte discretă în ceea ce privește suportul pentru Ucraina. Diplomația noastră pare a încremenită în timp, promovând o abordare a unei „minorități luminate” care știe ce face (?) dar care nu se simte obligată să comunice și să asocieze publicul larg la inițiativele strategice naționale. Acest lucru este extrem de periculos pentru că: a) ratează orice construcție de imagine internațională pozitivă care o poate ajută să se poziționeze strategic (chiar dacă probabil România inițiază multe acțiuni de suport pentru țară vecină; b) această tăcere din partea decidenților lasă vulnerabilă piața națională în față comunicării mesajelor care plac Rusiei și care par a avea un efect neobișnuit de mare în opinia publică. În sondajele europene România este (surprinzător) pe locurile codașe în ceea ce privește susținerea Ucrainei și perceperea Rusiei că un o amenințare.
- Afirmarea că un partener strategic real al Statelor Unite și prezența consistentă și permanentă a trupelor americane sunt elemente destul de vagi și insuficient exploatate și explicate.
- România a făcut anumite investiții în capacități militare și vorbește despre altele dar nu e clar cît sunt ele în măsură să ne asigure forța necesară într-o perioada rezonabilă de timp.
Părem a fi foarte aproape de un scenariu negativ relaționat cu cei 3 indicatori. Poate unele date sunt necunoscute de noi și lucrurile stau mai bine. Poate că, de fapt, România face exact ceea ce trebuie și noi nu știm. Poate că nu face nimic sau prea puțin și atunci suntem în fața unor pericole strategice majore (național și internațional).
România se află într-un moment decisiv, în care trebuie să ia decizii strategice care ne vor influența determinant și pe termen lung. Letargia inexplicabilă (de poziționare strategică, de comunicare strategică) în care pare că se plasează centrele noastre de decizie este foarte periculoasă pentru noi toți.