Economiile locale – calea spre dezvoltare
România a înregistrat o creștere economică importantă în ultimele decenii, iar polii de creștere / centrele urbane importante (București, Cluj, Timișoara) și zonele lor limitrofe au devenit principalele zone de activitate economică. Aceste zone economice sunt unele cu cea mai rapidă creștere din UE; de amintit aici și că Bucureștiul are un PIB/locuitor în termeni de paritate a puterii de cumpărare mai ridicat decât al unor capitale europene. Cu toate acestea, beneficiile acestei creșteri au fost răspândite inegal, evoluțiile ducând la o veritabilă separare între centre urbane și celelalte zone (orașe mici și zone rurale), implicit și la marginalizarea comunităților sărace. Din acest motiv, conceptul de dezvoltare economică locală devine unul extrem de important pentru viitorul fiecărei comunități.
Un pattern observat în analizele noastre arată un nivel de dezvoltare suboptim în economiile locale captive unor modele depășite, ori nefuncționale – concentrarea istorică a activității economice în industrii neperformante și nereformate. Capcana industrializării duce, în multe cazuri, la crearea unui cerc vicios de venituri reduse, lipsa de putere de cumpărare, sistem educațional mediocru, pierdere de resursă umană și incapacitatea altor sectoare economice locale de a prospera. În rarele cazuri în care una sau alta dintre componentele cercului antemenționat performează, resursele create de elementul respectiv părăsesc rapid comunitatea (a se vedea migrația permanentă a tinerilor formați de sistemul educațional local către zone cu oportunități superioare). Pe de altă parte, datele arată că polii de dezvoltare tradiționali sunt într-un proces de difuzare a dezvoltării către zona periurbană, cauzat de supraîncălzirea economiei locale. Transferul de resurse poate avea sens invers pentru cei adaptabili și pregătiți să valorifice șansele prin suportul acordat diversificării activităților economice.
Astfel de eforturi care presupun tranziția de la o economie bazată pe resurse, la una bazată pe business-uri trebuie realizate metodic. Abordarea empirică a dezvoltării economice permite utilizarea resurselor, cunoștințelor și experiențelor comunității ca fundament pentru identificarea și specularea oportunităților. Dezvoltarea economică locală este un proces în care membrii comunității sunt cei care identifică și generează soluțiile proprii pentru a construi comunități sănătoase și viabile economic.
Principiile strategice sănătoase presupun acțiuni care să influențeze pozitiv economia locală și să crească nivelul de calitate a vieții cetățenilor. Scopurile dezvoltării economice locale ca proces pot fi de a crește gradul de ocupare al forței de muncă, de a regenera, îmbunătăți sau stabiliza economia locală, de a favoriza dezvoltarea de conexiuni economice, sau de a crește calitatea infrastructurii locale. În eforturile strategice, economia nu trebuie să reprezinte un scop în sine; unei creșteri economice îi este preferabilă în schimb dezvoltarea economică care să genereze bunăstare ținând cont de limitări precum protecția mediului înconjurător.
Abordările tradiționale ale dezvoltării economice par să piardă teren. Strategiile bazate pe creșterea unui set de indicatori precum PIB presupun eforturi îndelungate, în timp ce comunitățile sunt presate de nevoia de creștere a nivelului de bunăstare al cetățenilor. Creșterea economică și cea a bunăstării cetățenilor trebuie să aibă loc concomitent, iar rolul organizațiilor publice este (pe lângă cel al susținerii creării de locuri de muncă) acela de a îmbunătăți accesul la servicii de calitate, a oferi oportunități de dezvoltare profesională și dobândirea de abilități și deprinderi, a crea oportunități de afaceri; toate acestea reprezentând un fundament pentru o dezvoltare economică sustenabilă. Asta presupune utilizarea unui sistem sofisticat de pârghii, a căror utilizare trebuie sincronizată, pentru a obține rezultate palpabile, aici rolul autorităților publice fiind unul decisiv.
Realitățile actuale ne arată multiple situații în care autoritățile fie nu reușesc să răspundă nevoilor de servicii publice fie sunt ineficiente în utilizarea resurselor. Acestea se datorează, în mare parte, unor abordări manageriale nepotrivite și responsabilități fragmentate (între niveluri administrative), dublate de cadre și practici bugetare necorespunzătoare. Abordările moderne permit eliberarea de spațiu fiscal-bugetar care să schimbe fundamental modul în care organizațiile funcționează și care este rezultatul eforturilor lor. Eficientizarea proceselor organizaționale trebuie dublate de o cultură a atenției acordate cheltuielilor. Resursele astfel eliberate pot susține transformări importante bazate pe stimularea inovării și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere.
Experiența noastră arată că deciziile inteligente de alocare a resurselor conduc la schimbări pozitive în modul în care serviciile publice sunt livrate, dar și în modul în care funcționează business-urile locale. Investițiile publice concentrate spre creșterea nivelului de competitivitate și productivitate al zonelor care pot genera efecte de multiplicare reprezintă cheia bunăstării viitoare a comunităților.
Pe de altă parte, trăim o perioadă de tranziție către un nou tip de economie, una digitalizată dar și neutră din punctul de vedere al climei. Acest proces va fi unul profund transformațional, care va schimba modul în care noi, ca societate, ne raportăm la resurse. Comunitățile care acționează rapid, vor avea un avantaj competitiv major, iar cei care întârzie procesul pot rămâne blocați și privați de resurse precum tehnologii și talente.
În contextul dat, este absolut necesar ca organizațiile să-și îmbunătățească procesele, să gândească strategic, să identifice și să folosească eficient resursele, avantajele comparative și competitive și să valorifice potențialul de a genera plusvaloare, pentru a construi un viitor sustenabil al comunității lor.