Este dezvoltarea rurală importantă pentru România
Noua viziune pe termen lung pentru zonele rurale din UE tinde să se transforme într-un cadru concret de politică publică – Agenda rurală. În cadrul Strategiei pentru revigorarea zonelor rurale, Comitetul European al Regiunilor prin Comisia pentru resurse naturale subliniază că Agenda rurală ar trebui să propună un pachet de politici integrate care să ofere comunităților locale posibilitatea și mijloacele de a transforma provocările în avantaje; aceste provocări includ decarbonizarea, schimbările climatice, digitalizarea, gestionarea activă a resurselor naturale, mobilitatea durabilă și oportunități echitabile de locuri de muncă și de venituri, schimbarea generațiilor, integrarea noilor migranți și inovarea socială.
La nivelul UE zonele rurale și intermediare reprezintă 88 % din teritoriu, sunt locuite de 55 % din populația totală, produc 43 % din valoarea adăugată brută a UE și cuprind 56 % din totalul locurilor de muncă din Uniune. Zonele rurale sunt eterogene, unele dintre ele fiind afectate de provocări demografice importante (depopulare, probleme legate de îmbătrânire etc.), care împiedică dezvoltarea economică și socială a acestora. De aceea Comitetul Regiunilor consideră că dezvoltarea rurală este extrem de importantă și constituie un instrument vital pentru realizarea obiectivului de coeziune teritorială prevăzut în Tratatul de la Lisabona.
Care sunt problemele strategice de dezvoltare în mediul rural din România?
Detectarea acestor probleme strategice se bazează experiența de cercetare cadrul unor procese de planificare strategică din ultimii ani în peste 20 de localități rurale cu caracteristici diferite din punctul de vedere al populației, compoziției etnice, al situării față de reședința de județ sau al cadrului geografic, din județele Cluj, Sălaj, Covasna, Alba, Bistrița-Năsăud și Bihor. De asemenea, au fost analizate strategiile de dezvoltare ale altor comune considerate ca relevante pentru comparații.
Prezentăm în sinteză principalele probleme strategice de dezvoltare constatate în mediul rural:
- Nivelul scăzut de atractivitate economică. Lipsa activităților economice la un nivel semnificativ, reprezintă de fapt cea mai mare problemă în plan local și determină lipsa locurilor de muncă. Principalul angajator este în prezent de multe ori sectorul public (administrație, învățământ, asistență medicală și socială), ceea ce arată un deficit major în dezvoltarea unui sector privat suficient de puternic pentru a-și asuma rolul primar în stimularea prosperității la nivel local.
- Nivelul scăzut al unor indicatori de calitate a vieții. Indicatori cum ar fi: accesul la locuri de muncă bine plătite, petrecerea timpului liber, servicii, servicii pentru turism rural, sau indicatori de infrastructură, în special de canalizare, apă, gaze naturale, afectează puternic dezvoltarea locală. Cercetările efectuate de CSLDI au relevat accesul limitat la activități culturale, sportive, precum și lipsa unor servicii sociale structurate de îngrijire a bătrânilor sau de ocrotire a copiilor.
- Infrastructura. Deși realizările din ultimii ani în acest domeniu sunt importante, infrastructura rămâne totuși o problemă strategică, sub unele aspecte ale ei. Infrastructura rutieră are probleme importante, în special privind starea precară a drumurilor care conectează comunele la rețeaua rutieră majoră. Lipsa rețelei de gaze naturale a afectat puternic capacitatea de a atrage investitori majori, capabili să producă dezvoltare economică locală. Rețelele de apă și canalizare sunt deficitare mai ales în ruralul intermediar și periferic. În multe locuri se investește prioritar în rețele de utilități, iar infrastructura necesară conectării oamenilor prin crearea de locuri de întâlnire, spații de socializare, necesare consolidării capitalului social, este considerată o prioritate de rangul doi.
- Scăderea demografică. Fenomenul de reducere a populației datorat sporului natural de regulă constant negativ și migrației spre centre urbane din țară sau străinătate, este amplificat de indicatorii de migrare a populației tinere și de îmbătrânire accentuată a populației locale. Scăderea demografică trebuie privită în strânsă corelație cu cea a calității vieții și cu situația economică a comunelor. Există și un fenomen de remigrare, dar caracterizează mai ales periurbanul care oferă terenuri pentru zone rezidențiale, sau ruralul intermediar unde de regulă migrează populația aflată la pensie.
- Capacitatea administrativă și comunitară scăzute. Reducerea aparatului administrativ după criterii simpliste (numărul populației pentru aparatul administrativ local, numărul de elevi pentru școli, numărul de pacienți pentru medicii de familie) și nu după nevoile de dezvoltare, închiderea și comasarea școlilor cărora li s-a ignorat funcția complexă în comunitate, au determinat scăderea capacității administrative la nivel local. Slaba consolidare a unor structuri asociative specifice (ONG, asociații, firme) care să preia roluri în dezvoltare influențează negativ dezvoltarea locală dar și nivelul de capital social și de abilitare socială (empowerment).
- Slaba conștientizare a avantajului conectării potențialului cultural la procesul de dezvoltare locală. Conectarea culturii locale (artă populară, tradiții, obiceiuri, gastronomie specifică, patrimoniu construit, meșteșuguri tradiționale) cu fenomenul economic, comercial și de marketing teritorial, nu este o practică la nivelul comunităților rurale, deși există comunități unde specificul cultural local și întărirea identității locale pot prezenta surse de avantaj competitiv.
Problemele strategice prezentate se intercondiționează amplificând dificultatea dezvoltării. Aceasta poate fi depășită și prin integrarea de legături reciproc avantajoase între mediul rural și cel urban în toate politicile UE, în conformitate cu obiectivele de coeziune teritorială, prin utilizarea la maximum a potențialului puternicei interdependențe dintre zonele rurale și urbane
Pentru aceasta propunem o serie de principii ale conectării urban-rural
- Principiul coordonării strategice-decizii bazate pe adecvarea la profilul strategic, pe factorii strategici cheie, pe avantaje competitive);
- Principiul complementarități-se va urmări complementaritatea mai degrabă decât subordonarea spațiului (prin debordarea urbană, impunerea unor modele de dezvoltare irațională de tipul celor din periurban);
- Principiul reciprocității- fiecare are acces la o parte din resursele celuilalt și dezvoltă inteligent proiecte din care câștigă ambele părți;
- Abordarea științifică (analize teritoriale, socio-economice, demografice, analize strategice);
- Parteneriatul sincer și echitabil bazat pe simetrie în comunicare și în adoptarea deciziilor, empowerment, evaluări corecte;
- Responsabilitatea-conștientizarea responsabilității urbanului față de rural (urbanizarea excesivă a contribuit la asimetriile de dezvoltare urban-rural. Politicile de dezvoltare din trecut au secătuit resursele ruralului în favoarea dezvoltării mediului urban)
- Afectarea cât mai redusă a funcțiilor ruralului-translatarea în rural a avantajelor conexiunii cu urbanul (diversificarea serviciilor, locuri de muncă de calitate, calitatea vieții crescută), nu a dezavantajelor (aglomerație, poluare, locuire nespecifică, trafic rutier intens, anomie).
În decursul ultimului deceniu programele specifice au trecut de la o abordare axată pe dezvoltarea agriculturii, la abordarea mai complexă, a dezvoltării rurale. Dezvoltarea rurală face în prezent obiectul unor ample programe la nivel european și național care încearcă o integrare a dezvoltării socio-economice diversificate și a dezvoltării durabile cu realitățile locale.
Actualul context socio-economic ne reamintește că zonele rurale pot deveni o alegere atractivă pentru mulți oameni care își doresc o schimbare a calității vieții proprii. Sunt locuri minunate în care se poate locui, munci, produce și în care se poate întemeia o familie.