Strategia Națională pentru Sport
Centrul de Strategie, Leadership si Dezvoltare Inteligenta, FSPAC, UBB a coordonat, in cooperare cu Ministerul Sportului, procesul de elaborare a Strategiei Naționale pentru Sport. Procesul s-a desfășurat pe o perioada mai mare de un an, implicând sute de stakeholderi din domeniu (persoane fizice si organizații publice, private si non profit). Iată câteva idei principale privind pericolele strategice, factorii strategici cheie, viziunea si direcțiile strategice incluse in analiză.
Documentul complet poate fi consultat aici: Strategia Națională pentru Sport PDF
- Tratarea eronata a sportului ca o zona de interes scăzut pentru politic si minimizarea/ignorarea importantei acestuia la nivel național
- Atomizarea instituționala accentuata a domeniului sportiv si lipsa cooperării actorilor instituționali relevanți
- Neînțelegerea corelării celor trei factori strategici cheie (sport in comunitate, sport in scoală, sport de performanta) pentru a avea succes in domeniul sportului la nivel național si internațional
- Sportul comunitar (de masă/pentru toți)
- Sportul în educație
- Sportul de performanță
Cei trei factori strategici cheie sunt interconectați și trebuie tratați de o manieră integrată pentru a influența pozitiv evoluția sportului. Reforma strategică a sectorului sportiv din România se bazează pe acești trei piloni – în cazul în care ei nu funcționează șansele succesului în acest domeniu sunt reduse. Aceasta strategie trebuie sa evite greșeala de a considera ca prin tratarea punctuala a unor probleme operaționale poate obține rezultate strategice.
România va fi o națiune sănătoasă, activă, cu o cultură sportivă si performanțe recunoscute pe plan internațional, o tara in care sportivii reprezintă modele de urmat pentru viitoarele generații.
Sportul și activitatea fizică vor reprezenta componente semnificative ale vieții cetățenilor, parte integranta a sistemului de educație, un indicator pentru calitatea vieții.
Actorii guvernamentali si non guvernamentali vor forma un ecosistem sportiv integrat, performant, caracterizat de o cultură a colaborării, a voluntariatului și a responsabilității sociale.
În România sportul nu a reprezentat o prioritate la nivel politic, importanța sa ca și domeniu strategic național de dezvoltare este insuficient înțeleasă. Este necesară conștientizarea relației dintre sport și domenii conexe – educație și sport, sănătate și sport, calitatea vieții și sport, turism și sport, dezvoltare locală și sport, generații viitoare și sport, valori comunitare și sport. De asemenea, este esențială transmiterea unui mesaj coerent privind esența strategiei naționale în sport, care să genereze o înțelegere a importanței sportului pentru viitor și o implicare din partea actorilor interesați pentru a transforma sportul într-o prioritate națională.
Obținerea sprijinului la nivel de leadership politic și administrativ este un factor esențial pentru succesul procesului de planificare (participare, valorificare resurse existente la nivelul stakeholderilor, reducere a rezistenței la schimbare) și crearea unui mediu pozitiv pentru asumarea și implementarea strategiei, ulterior elaborării sale. Este necesară conștientizarea importanței sportului (sportul este important pentru noi ca țară) în relație cu cei trei factori strategici cheie:
- Sportul pentru toți (în comunitate)
- Sportul în educație (în școli)
- Sportul de performanță
Șapte direcții strategice de dezvoltare pentru sportul românesc
Problemele strategice apărute în sportul românesc sunt generate de abordarea și conceptualizarea acestui domeniu din ultimii 30 de ani – lipsa unei viziuni strategice în ceea ce privește importanța sportului în dezvoltarea sănătoasă și echilibrată a societății. Una din întrebările cheie pe care trebuie sa le adresăm este ce ne dorim pe termen mediu și lung: performanțe sportive la nivel internațional sau o națiune sănătoasă și activa, ce practică sportul pe scară largă? (cu toate efectele specifice, inclusiv la nivelul sportului de performanță).
Paradigma strategică a domeniului din ultimii 30 de ani este greșită, consideră sportul ca un domeniu de importanță secundară, cu efecte majoritar la nivelul sportului de performanță. Ea trebuie modificată prin înțelegerea naturii strategice a sportului la nivel național, rolul acestuia în ceea ce privește dezvoltarea României și efectul pe care îl poate avea în zone largi ale societății (educație, sănătate, performantă, economie, etc).
O problemă majoră este reprezentată de lipsa coordonării instituționale și strategice în domeniul sportului; inexistenta unei piramide logice care să integreze sportul în scoală, cel de masă și sportul de performanță duce la ineficiență și risipirea diferitelor resurse pe scară largă. Nevoia cooperării actorilor relevanți în domeniu precum și coordonarea activităților acestora pentru atingerea unor obiective strategice naționale este esențială. Daca toți acești jucători instituționali pot ocupa poziții bine definite la niveluri diverse, care să se susțină reciproc și să aibă o logică în ansamblul sportiv național funcționarea acestuia ar putea cunoaște schimbări pozitive masive. Densitatea instituțională și fragmentarea autorității au efecte strategice, tactice și operaționale; se observă un fenomen de insularizare și dispersie a eforturilor, cu o multitudine de activități, proiecte, programe sau acțiuni care urmăresc teoretic obiective comune dar care nu sunt interconectate, astfel ca impactul acestor eforturi este unul minimal.
Datorită naturii interdependente a activităților desfășurate e nevoie de o abordare colaborativă coordonată coerent și conectată la un set de obiective clare, asumate de către toți actorii implicați. Componenta de coordonare și management este esențială în acest proces – abordarea trebuie să fie una participativă cu o direcție strategică clară asumată de toți actorii relevanți.
Există o problemă majoră la nivelul resursei umane din sport – sportivi, antrenori, echipe tehnice de suport, profesori de sport, personal implicat în poziții manageriale – privind pregătirea de specialitate și existența unui plan de carieră clar. Fără organizare si investiții majore in domeniul resurselor umane, toate celelalte reforme strategice pot fi puternic afectate la nivel de eficacitate. Managementul sportiv reprezintă un domeniu esențial în care trebuie să existe strategii și politici pe termen lung, capabile să construiască, le nivel național și pe paliere diferite, echipe manageriale capabile sa promoveze o abordare moderna. Este necesara stabilirea unor strategii si politici coerente de dezvoltare a capitalului uman pentru grupurile relevante din domeniu: sportivi, echipe tehnice, antrenori, manageri, etc.
De asemenea sunt necesare programe guvernamentale naționale care să susțină direct dezvoltarea resurselor umane din sportul de performanță pe toate palierele (sprijin sportivi, sprijin resurse/infrastructură, premiere, echipamente, sprijin pentru creșterea bazei de selecție, federații și cluburi sportive).
Finanțarea sportului de performanță este deficitară atât la nivel de alocări de resurse (comparativ cu națiunile vecine/contracandidate) cât și la componenta de distribuție, management și utilizare. În condițiile în care resursele financiare sunt limitate utilizarea eficientă a acestora este cu atât mai importantă. Este nevoie de criterii funcționale și judicioase de distribuție a acestor fonduri pentru ca ele sa aibă un impact semnificativ în ceea ce privește beneficiarii finali (organizații, sportivi, staff, management). De asemenea este necesara o perspectivă coerenta la nivel național în ceea ce privește sursele de finanțare a sportului (din diferite zone publice sau private) și a modului în care aceste resurse sunt utilizate pentru a contribui la realizarea unor obiective strategice importante pentru întregul domeniul al sportului. În toate cele trei domenii, sistemul de finanțare trebuie să fie unul adecvat (la nevoile specifice fiecărui domeniu), bazat pe criterii de performanță predictibile, transparente și măsurabile.
Un element esențial pentru asigurarea unei continuități în politicile, programele și acțiunile la nivelul sportului românesc este dezvoltarea unor mecanisme financiare (și bugete) multi-anuale care să asigure un cadrul stabil pentru toți actorii instituționali implicați în fenomenul sportiv. Nu în ultimul rând e necesară lărgirea bazei de finanțare prin modificări la nivelul legislației care să faciliteze accesul la cât mai multe surse de finanțare.
Infrastructura existentă este inadecvată și insuficientă. În zona sporturilor de performanță România nu deține suficiente centre sportive la standarde internaționale si centre sportive multi-disciplinare care să permită organizarea atât de evenimente în sfera sportului de performanță cât și evenimente destinate publicului larg (ce încurajează practicarea sportului la nivelul publicului larg si generează resurse financiare).
La nivelul școlilor, infrastructura existentă limitează paleta de opțiuni de activitate fizică și sport care pot fi practicate – diversificarea opțiunilor prin dezvoltarea de infrastructură specifică pentru o gamă mai largă de activități sportive poate contribui semnificativ la reducerea barierelor existente în prezent în practicarea sportului.
În privința sportului de masă rolul autorităților locale este esențial – politicile de dezvoltare locală ar trebui să integreze componente de infrastructură de sport pentru a lărgi baza persoanelor care practică sport sau activități fizice. Este importanta corelarea acțiunii autorităților locale cu autoritățile din sport pentru ca bazele construite sa fie conforme în termeni de standarde tehnice sportive.
Realizarea unei harți naționale a infrastructurii sportive si definirea unor priorități strategice legate de acest domeniu sunt esențiale pentru viitorul sportului din Romania.
În contextul resurselor limitate, oportunitățile de finanțare oferite prin noile direcții strategice europene – în special componenta de tranziție verde și transformare digitală – oferă posibilitatea accesării unor finanțări adiționale (dincolo de bugetul național) dacă proiectele de dezvoltare/reabilitare a infrastructurii sunt conectate cu obiective precum – eficiență energetică, digitalizare, sustenabilitate în funcționare. Infrastructura joacă un rol important și în celelalte două domenii sportive – sportul în școli și sportul de masă/comunitar (infrastructure first, action and practice after)
Cadrul legal existent nu este corelat cu obiectivele pe termen mediu și lung în toate cele trei domenii – sport de performanță, sport în școli și sportul de masă. Necesitatea actualizării cadrului legal nu se referă doar la legea sportului ci și la legislație primara și secundară cu efecte majore în zona sportivă.
La nivel operațional există multiple inadvertențe legale care împiedică actorii instituționali (precum federațiile sau cluburile) să își desfășoare activitatea în mod eficient și limitează semnificativ potențialul de dezvoltare (suprapuneri de responsabilități la nivel de instituții centrale – MEC, MS, MM; limitări în obținerea de finanțare din surse alternative la nivelul federațiilor sportive neolimpice, limitări în practicarea activității sportive datorită reglementărilor). Este necesară o revizuire a legislației corelată cu nevoile actorilor instituționali din toate cele trei domenii și construcția unui cadru legal care să faciliteze o atitudine pro-activă din partea acestora.
Paradigma strategică și perceperea sportului ca un domeniu secundar cu importanță redusă a generat probleme în ceea ce privește comunicarea si marketingul în domeniul sportiv. Este nevoie de regândirea acestor domenii pentru a promova importanța sportului la nivel național, impactul său în zone diverse și importanța practicării sportului.
De asemenea, datorită interesului crescut pentru sport din zone extrem de diverse ale spectrului social-economic, valorificarea la nivel de imagine și promovarea importanței sportului ca valoare colectivă este o condiție pentru succesul oricărui demers ulterior. Conștientizarea caracterului comprehensiv al sportului precum și a modului în care această nouă perspectivă va reprezenta baza de susținere a inițiativelor strategice în sport este un obiectiv specific important.
Documentul include si 70 de obiective strategice subsumatre directiilor strategice precum si mecanisme de monitorizare, evaluare.