Confuzia 3. Sectorul IT contribuie cu aproximativ 8% la produsul intern brut, în continuă creștere. Companiile românești au capacitatea de a furniza statului român platformele și serviciile digitale de care acesta are nevoie. Din păcate, cele mai multe dintre marile companii de IT de pe piața locală nu sunt neapărat interesate de acest lucru. În momentul în care majoritatea proiectelor mari sunt câștigate în mod repetat de aceleași câteva companii abonate la contracte cu statul, indiferent de rezultatele colaborărilor anterioare, interesul pentru oferirea de soluții pentru sectorul public scade vertiginos. 

Confuzia 4. România are 325 de orașe și municipii. Dintre ele, cel puțin 208 nu au departament de IT (oricum s-ar numi el). Capacitatea de planificare și implementare a soluțiilor digitale în interiorul sistemului administrativ românesc este, demonstrabil, una scăzută. Acest lucru este cu atât mai evident în cazul unor crize care necesită intervenții rapide. Dacă analizăm ce organizații au propus și produs soluțiile digitale în momentele de criză din ultimii ani, vedem că în 2020, la începutul pandemiei, platformele și site-urile pe care statul român le-a folosit în răspunsul său au fost create de o organizație neguvernamentală (Code4Romania) și o instituție militarizată (STS). În 2022, odată cu invazia Rusiei în Ucraina și valul de refugiați fugind din calea bombelor, din nou, Code4Romania a jucat un rol esențial. Construirea și menținerea unui nivel minim de alfabetizare digitală a decidenților din instituțiile publice este o condiție absolut necesară pentru succesul digitalizării administrației românești.

Toate acestea nu ne duc către un glonț de argint, o soluție facilă la problemele de adaptare a statului român la secolul XXI. Tocmai cu asta cred că trebuie să rămânem. Dacă avem o problemă complexă, soluția nu poate să fie simplă. Cum corect menționa și Radu Puchiu, poate nu ne mai trebuie încă o strategie națională, ci un imbold ca oamenii buni din sectorul public (și sunt destui) să încerce să schimbe ceva mic la ei în instituție. Așa cum am aflat și din cercetarea pe care o fac de șase ani asupra serviciilor digitale oferite de primăriile urbane din România (facem publice rezultatele ediției a treia în 14 iulie, și vom publica un articol și aici), digitalizarea nu e un proiect cu punct final. E un efort continuu, care se adaptează și el la evoluția tehnologică și la schimbările din societate. Dacă nu îi acordăm destulă atenție și resurse, continuu, ea stagnează sau dă înapoi. Schimbarea numelui unui minister nu ne rezolvă, din păcate, confuziile care fac ca România să țină, pentru viitorul previzibil, lanterna roșie a trenului digitalizării în Uniunea Europeană.