Digitalizarea nu e un cont de economii: guvernarea electronică locală după șase ani

Ne place să ne închipuim digitalizarea ca pe un cont de economii: depui ceva an de an, dobânda se adună, iar soldul nu are cum să scadă. E o imagine comodă. Din păcate, un serviciu digital nu seamănă cu un cont de economii, ci cu un drum sau un pod: din clipa în care nu-l mai întreții, începe să se degradeze.

De șase ani măsurăm cât de bine își servesc online cetățenii toate cele 325 de orașe și municipii din România. Indexul guvernării electronice locale evaluează fiecare primărie pe 46 de indicatori, grupați în cinci categorii – ergonomie, conținut, servicii, participare și securitate. L-am construit în 2020 și l-am aplicat, împreună cu Ioana Nisioi, cu aceeași metodologie, de trei ori: în 2020, în 2023 și acum, în 2026. E prima oară când avem o perspectivă suficient de lungă cât să vedem nu doar unde am ajuns, ci și ce a rămas pe drum.

Iar ce a fost abandonat în ultimii ani e partea interesantă.

Media națională a fost 39 de puncte (din 100) în 2020, a urcat la 52 în 2023 și a coborât la 49 în 2026. Cu alte cuvinte, administrația locală românească a urcat repede în pandemie – momentul în care primăriile, prinse pe picior greșit, s-au grăbit să pună servicii online – și a coborât încet după. Nu e o scară pe care urci treaptă cu treaptă. E un puls.

Cea mai grăitoare cifră nu e însă media, ci vârful. Cluj-Napoca a fost pe primul loc în toate cele trei ediții – și totuși scorul a fost 92 în 2020, 96 în 2023 și 88 în 2026. Dacă până și orașul care conduce clasamentul de șase ani a pierdut opt puncte între ultimele două valuri, poate că nu vorbim despre câteva primării rămase în urmă, ci despre un tipar.

Întrebarea firească e: ce a urcat și a rămas sus, și ce a urcat doar ca să cadă la loc?

Ce s-a păstrat: dimensiunile care au penalizări în spate

Categoria care a tras tot indexul în sus și a rezistat este securitatea. Între valuri, site-urile primăriilor au adoptat în masă HTTPS, bannerele de cookies și politici minime de confidențialitate. Nu e greu de ghicit de ce tocmai aici saltul a rezistat: e singura categorie în spatele căreia stă cineva cu sancțiuni. Certificatul de securitate ți-l cere browserul, care altfel îți marchează site-ul drept nesigur în fața fiecărui vizitator iar motoarele de căutare te îți penalizează site-ul; politica de confidențialitate ți-o cere GDPR, cu un reglementator care poate da amenzi. Când neconformarea costă, conformarea se întâmplă – și, o dată făcută, rămâne făcută, mai ales când întreținerea nu costă prea mult.

Serviciile online sunt a doua veste bună, dintr-un motiv diferit. Ele au crescut în 2023 și, spre deosebire de restul, s-au menținut. Aici a contat mult infrastructura care nu depinde de fiecare primărie în parte: ghiseul.ro, a cărui adopție a fost împinsă tot de pandemie, și maturizarea unor furnizori privați care vând primăriilor soluții la cheie, cu module gata făcute – Regista, Avansis, CityOn. În momentul în care o primărie mică nu-și mai construiește singură platforma, ci o cumpără, bariera de intrare scade, iar plata online a taxelor încetează să fie apanajul orașelor mari. Sunt exact tipul de câștiguri care nu se pierd ușor, fiindcă nu depind de entuziasmul unei singure administrații.

Ce a alunecat: tot ce e opțional

De cealaltă parte a tabloului stau participarea și conținutul. Ambele au atins un vârf în 2023 și de atunci coboară. Explicația e, cred, dezamăgitor de simplă: sunt opționale. Un instrument de consultare publică, un portal de date deschise ținut la zi, transmisiunea live a ședințelor de consiliu – toate sunt lucruri pe care le faci dacă vrei, nu fiindcă te obligă cineva cu adevărat. Iar acolo unde există totuși o obligație legală, sancțiunea pentru neîndeplinire e derizorie sau inexistentă. Opțional înseamnă, în practica administrativă, „la coada listei de priorități”. Și ce stă la coada listei se face primul uitat când presiunea scade sau bugetul se restrânge.

Aste e cred cel mai important lucru pe care ni-l arată datele, așa că merită spus limpede cum se împart categoriile – fiindcă de asta atârnă totul. Pe de o parte sunt dimensiunile coercitive: securitatea în primul rând, adică lucrurile pe care le impune un browser sau un reglementator. Pe de alta sunt dimensiunile normative, opționale: participarea și buna parte din conținut, lucrurile pe care le faci din convingere, nu de frică. Distanța dintre aceste două tabere nu a rămas constantă: s-a dublat, de la 27 la 54 de puncte, într-un singur interval de șase ani. Sectorul converge, e adevărat, dar converge spre nivelul minim de conformare, nu spre deschiderea pe care ne-o dorim din partea instituțiilor publice. Toată lumea învață să pună lacătul HTTPS; foarte puțini învață să-și deschidă bugetul spre cetățean.

Cine urcă, cine coboară

Media ascunde, ca de obicei, o mare varietate – și în 2026 varietatea a crescut. Distribuția scorurilor s-a lărgit față de 2023: media a scăzut, dar distanța dintre fruntași și codași s-a mărit. Nu e nicio surpriză cp există în general diferențe între orașele mari, cu resurse, și cele mici. Dintre cele 325 de orașe și municipii, peste 200 nu au niciun fel de departament IT. O primărie fără nimeni care să se ocupe de site poate totuși, cu ajutor extern, să bifeze securizarea sau plata online (cumpărând platforme gata făcute sau conectându-se la platforme naționale funcționale), dar consultarea cetățenilor sau datele deschise cer atenție internă continuă, exact resursa care lipsește. Așa se face că, atunci când valul se retrage, se retrage inegal: orașele mici, care abia urcaseră, coboară primele. Dar dimensiunea orașului nu este întotdeauna determinantă: există orașe mici care performează constant (precum Câmpulung Moldovenesc), și orașe mari care au scoruri slabe (în 2026 Ploiești, de pildă).

Și aici ajungem la singura concluzie pe care șase ani de date o impun cu adevărat. Maturitatea digitală nu e un capital pe care îl aduni și rămâne apoi în cont; e o infrastructură care se depreciază dacă n-o întreții. Fără atenție continuă – oameni, resurse, decizie politică – un serviciu digital al unei primării ajunge, în câțiva ani, să arate exact ca ceea ce e: un proiect încheiat, nu un serviciu viu.

Ce trebuie să învățăm?

Cum ar trebui să folosim ce ne arată datele? Aici trebuie să fim onești cu propria analiză, pentru că ea ascunde o capcană. Tot ce am povestit mai sus arată doar că presiunea – browserul, reglementatorul – produce conformare, nu neapărat calitate. Ar fi tentant să tragem concluzia că, dacă vrem mai multă participare, e destul s-o facem obligatorie. Dar tipul acesta de conformare nu poate funcționa pentru tot ce așteptăm de la primăriile noastre. O consultare impusă prin lege, dar făcută în silă, e exact butonul mort de care vorbeam: participare de fațadă, bifată ca să nu iei amendă. Coerciția poate garanta o formă fără fond; nu poate fabrica voința de a lucra cu cetățeanul. Pentru aceste servicii ai nevoie de alte pârghii, iar pe cele mai multe le-am văzut deja funcționând în alte țări. Dacă ne-ar cere un primar sfaturi pentru ce ar putea organizația pe care o conduce pentru a-și îmbunătăți scorul, asta e ce i-am spune:

• • Creați instrumente comune care limitează fricțiunea. Participarea și datele deschise au căzut fiindcă necesită atenție continuă. Așa cum furnizorii privați au coborât bariera pentru plata online, asociațiile de municipii și consiliile județene pot oferi orașelor mici instrumente comune de consultare și portaluri de date gata făcute, pe care o primărie fără departament IT le poate folosi;
  • Nu tratați site-ul ca pe un proiect cu recepție finală. Cele mai ieftine îmbunătățiri – securizare, adaptare la mobil, conținut actualizat – nu cer bugete mari, ci consecvență; iar consecvența se obține cu un om responsabil și o rutină, nu cu o inaugurare;
  • Reglementați rezultatul, nu conformarea formală. O obligație legală ajută doar dacă vine cu o definiție a ce înseamnă „făcut bine” și cu o consecință reală pentru neîndeplinire – altfel se repetă exact tiparul conținutului obligatoriu care există pe hârtie și lipsește în fapt.

Restul rămâne, ca de obicei, o chestiune de atenție susținută; nu există un glonț de argint, fiindcă problema nu e de tipul care se rezolvă „o dată”. Vom măsura din nou în 2029. Atunci vom afla dacă alunecarea din 2026 a fost începutul unei pante mai lungi sau doar o corecție de moment – și dacă am învățat, între timp, că digitalizarea nu e un obiectiv pe care îl atingi, ci o infrastructură pe care o întreții.